Quartz Matrix și Bitdefender susțin excelența în educație

Pe 7 decembrie 2017 Universitatea de  Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” Iași a găzduit a VI-a ediție a Galei Excelenței în Educație, eveniment organizat de Inspectoratul Școlar Județean Iași, Primăria Municipiului Iași și Centrul de Excelență Iași. În cadrul acestui eveniment au fost premiați 341 elevi cu rezultate excepționale la olimpiade și concursuri naționale și internaționale, precum și 226 de profesori îndrumători. Suntem onorați că am fost părtași la bucuria elevilor și profesorilor ale căror merite le-au fost recunoscute și premiate la Gala excelenței în educație, cel mai important eveniment al anului din învățământul preuniversitar ieșean.

Quartz Matrix și Bitdefender susțin învățământul ieșean și au participat în calitate de parteneri la Gala Excelenței în Educație.  Credem că o societate sănătoasă trebuie să încurajeze performanța în învățământ pentru a da putere și motivație acelor elevi care prin muncă și rezultatele lor deosebite ne vor asigura mai târziu progresul.  Felicitări profesorilor și elevilor premiați.

Gala Excelenței în Educație

  • 7 decembrie 2017
  • Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” Iași