Vineri și sâmbătă, pe 20 și 21 mai, începând cu ora 11, publicul și specialiștii vor putea observa îndeaproape în Atrium Palas Mall din Iași peste 500 de creații din 42 de tări, reprezentând domenii variate – de la autovehicule la software, de la cosmetice la nano-tehnologii, invenții și cercetări care se vor întrece pentru a lua marile premii puse la bătaie de organizatorii celui mai mare salon de invenții din Europa de Sud-Est, EUROINVENT.

Impunându-se ca un eveniment european de elită în domeniul inovării și cercetării, EUROINVENT este singurul din România care se desfășoară cu sprijinul IFIA (International Federation of Inventors\\\’ Associations) și WIIPA (World Inventions Intellectual Property Associations). Scopul său este promovarea creativității românești în context european, precum și a celei europene în context internațional, prin expunerea contribuțiilor instituțiilor academice, a institutelor de cercetare, dar și a inventatorilor individuali.

Premiul de excelență pentru cea mai bună invenție/inovație este în valoare de 10.000 de lei. Programul din acest an cuprinde patru evenimente:
•    Expoziția de Invenții și Cercetare;
•    Conferința Internațională de Cercetare și Inovații;
•    Salonul de carte și manifestări artistice;
•    Expoziția de Artă Vizuală.

Pentru că inovăm permanent și ne reinventăm continuu, sprijinim organizarea evenimentului EUROINVENT și vă invităm să vizitați în week-end cel mai mare salon de invenții din Europa de Sud-Est.